Tu l’as voulu, George Dandin! (fr. „Tu ai vrut-o, George Dandin!”) – Molière, George Dandin (act. I, sc. 7). Dandin, un „țăran bogat”, cu visuri de parvenire, ia în căsătorie o fată de neam mare. Înșelat și la propriu și la figurat, el se mustră singur, repetînd textual: „Vous l’avez voulu, vous l’avez voulu, George Dandin, vous l’avez voulu” (adică își vorbește respectuos, la persoana a doua plural). Devenind o expresie, ea a fost scurtată în vorbirea curentă și făcută mai familiară (la persoana a doua singular). Se adresează celor care sînt singuri vinovați de necazurile lor. În locul unei mustrări, le amintim vorbele lui Molière: „Tu l’as voulu, George Dandin!”, în sensul de „Așa-ți trebuie... ai găsit ce căutai”, cum a tradus Tudor Arghezi (Molière, Opere, vol. III, pag. 331). LIT.